Cauțiune record pentru Sebastian Ghiță

Cauțiune record pentru Sebastian Ghiță
Publicat: 31/03/2016, 18:22
Actualizat: 11/10/2016, 11:53

Sebastian Ghiță a fost plasat sub control judiciar și trebuie să plătească o cauțiune de 13 milioane de euro. În cazul în care deputatul nu achită această sumă, autoritățile pot pune sechestru pe bunurile și conturile pe care acesta le deține, atât în țară, cât și în străinătate, și care au o valoare totală de zeci de milioane de euro.

Potrivit declarației de avere postate pe site-ul Camerei Deputaților, Sebastian Ghiță deține ceasuri în valoare de 900.000 de euro, bijuterii de mai mult de 3 milioane de euro și obiecte de artă estimate la 13 milioane de euro, toate obținute în perioada 1997-2012. Acestora li se adaugă și active financiare de milioane de euro. Astfel, Ghiță deține un fond de investiții de 18.000.000 de euro la o bancă din Elveția, deschis în anul 2011, dar și alte două conturi curente în lei în valoare totală de 17.700 de lei. Sebastian Ghiță mai deține împreună cu soția sa și sute de metri pătrați de teren în orașul Ploiești, dar și o clădire cu blocuri de locuit de aproximativ 1.200 de metri pătrați, toate obținute din afacerile derulate de deputatul și omul de afaceri Sebastian Ghiță, pentru că de la Parlamentul României acesta încasa anual un salariu de 58.890 de lei.

Deputatul Sebastian Ghiță are șapte capete de acuzare în noul dosar pentru două infracțuni de dare de mită, șantaj, două infracțiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, cumpărare de influență și conducerea fără permis.

Referitor la acuzația de șantaj, procurorii susțin că parlamentarul l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Theodor Berna, patron al firmei Tehnologica Radion, să încheie un contract în valoare de 500.000 de euro. „Ghiță Sebastian i-a precizat lui Theodor Berna că, dacă dorește ca SC Tehnologica Radion SRL să nu mai aibă probleme de imagine la postul de televiziune Realitatea TV, va trebui să accepte încheierea unui contract fictiv cu SC Asesoft International SA – firmă la care Ghiță Sebastian Aurelian era acționar”, se arată în referat.

Procurorii descriu în referatul lor un întreg mecanism prin care deputatul oferea o „bucățică de putere” pentru protecție.

Potrivit documentului, deputatul a dobândit o putere financiară și relațională care i-ar fi permis să determine, „în mod real (chiar dacă personal el nu a ocupat vreo funcție oficială în stat) numirea/menținerea unor persoane în funcții importante”.

Procurorii scriu și despre întregul sistem infracțional pus la punct de deputat în județul Prahova, susținând că „această forță dobândită a fost folosită în mod efectiv de Ghiță Sebastian Aurelian ca monedă de schimb pentru cointeresarea unor funcționari publici și angrenarea lor într-un mecanism infracțional care presupunea satisfacerea intereselor ilicite, de orice natură, ale deputatului”.

Deputații l-au salvat, însă, pe Sebastian Ghiță de DNA, respingând cererile de reținere și arestare formulate de procurorii DNA. În fața colegilor săi parlamentari, Ghiță a invocat practica „abuzivă” a arestării preventive, precizând că Parlamentul este supus unei presiuni. El a calificat arestarea preventivă ca pe un „instrument de tortură”, prin care procurorii încearcă să îl oblige să facă denunțuri.

„Parlamentul României este supus unei presiuni uriașe, folosindu-se toate mijloacele politice, mediatice și juridice. Care este scopul presiunii? Instaurarea fricii prin hărțuire și folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obține noi denunțuri. Toată societatea românească pare paralizată de frică”, a spus bombastic Sebastian Ghiță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier